Slow Down

Dacă am învățat ceva din anul trecut, a fost că avem deseori senzația că lucrurile se întâmplă mult prea repede. Prea repede ne trezim, prea repede ne bem cafeaua, ne pregătim de lucru, alergăm prin trafic. Sărim peste cuvintele celor cu care vorbim și mâncăm pe fugă. Uneori chiar și domim pe fugă. Și ziua aia nasoala de luni se face repede marți, și miercuri, și apoi vineri. Și e din nou weekend. Deseori, și când ieșim în oraș ne grabim să ne bem sucul sau fresh-ul sau berea.

Întotdeauna ceva ne grabește. Veșnic ceva ne presează. Suntem bombardați cu informații de toate felurile, de la noutățile din guvern pana la reumatismul vecinului despre care ești nevoit să afli pe indelete pentru că ți-e rușine să-i spui ca nu te intereseaza câtuși de puțin. Că toți avem probleme. Că viața nu e grea, pentru că nu ai termen de comparație. Și uite așa ne trezim din weekend în weekend, din lună în lună, întrebându-ne când a trecut anul așa de repede.

In altă ordine de idei, avem un an nou, deci rezoluții noi. Doar că rezoluțiile nu sunt lucruri, pe care le putem cumpăra cu bani. Nu sunt o listă de cadouri de scris lui Moș Crăciun. Rezoluțiile sunt concluziile la care ai ajuns în anul care tocmai s-a încheiat. Și din urma cărora ne propunem să învățăm. Și să ne îmbunătățim traiul. Și viața. Și relațiile cu cei din jur.

Bineînțeles că mi-am făcut o listă, cel puțin mentală, despre ce voi face mai bine în anul ce urmează. Dar nu a facut click la mine în cap până când am urmat un scurt curs de productivitate, în care una din recomandări era, în mod surprinzător, similară cu ceva ce mi-am propus pentru 2017: Slow down!

Adică, ia-o mai ușor. Nu arde țara! Nu se termină lumea. Nu se termină zilele. Dă-ți prilej să respiri. Să gândești. Să savurezi momentul prezent. Pentru că trecutul s-a dus iar viitorul nu s-a petrecut încă. Și-atunci, de ce să pierdem cel mai important moment? Prezentul este ceea ce se întâmplă acum. Și aici. Experiențele ne fac ceea ce suntem și cine suntem. Și experiențele trec pe lângă noi dacă nu ne oprim un pic sa le trăim.

În postarea precendentă precizam că-mi place să scriu. Cu toate acestea, anul trecut am reușit fenomenala perfomanță de a scrie o singură postare întreg anul. Cam la atât s-a rezumat acest hobby în 2016. Într-un an întreg. În 365 zile. Și nu ma declar mulțumit. Bineînțeles că aș putea găsi cel puțin zece scuze să-mi explic de ce nu s-a întamplat asta. Dar adevărul e ca scuzele nu rezolvă nimic. Îmi asum asta și merg mai departe. Scuzele nu ne ambiționează să fim mai buni, ne iau de pe umeri sentimentul de vinovăție. Pentru că ”n-a fost vina mea”, ”au fost alte lucruri mai importante” și tradiționalul ”nu a depins de mine”. Dar adevărul e ca în mare parte din cazuri vina este doar a noastră, noi suntem responsabili, fiecare în parte, pentru propria viață.

Și revenind la ce spuneam la început, câteva paragrafe mai sus, lucrurile nu se întâmplă prea repede. Ci noi trecem prea repede peste ele. Peste unele importante chiar. Peste unele care nu se vor mai repeta. Poate niciodată.

Pe curând!