Vibrațiile și muzica neutră

Muzica. Nu știu cum aș putea să trăiesc fără ea. Cum ar fi fost viața mea. E clar că de la cele mai primitive triburi, muzica există în viața fiecăruia. Fiecare avem muzica noastră internă, și rezonăm cu un anume gen de muzica. La un moment dat.

Există acele momente în care simt că numai muzica mă înțelege. Doar ea știe ce simt, și-mi dă exact ce-mi trebuie. Ca o pasăre ce zboară împreună cu tine și nu te lasă singur, atunci când nu mai vezi dincolo de orizont. Când viața ta e un ocean care nu se mai termină. Când te vezi și peste cinci sau zece ani făcând exact ce faci acum. Când visele și speranțele rămân în sertarul lor. Când realizezi că s-ar putea să nu le poți scoate de-acolo în viața asta.

Simți ceva, nu poți explica ce. Nu știi dacă e o senzație, o stare de spirit, o pasă bună sau proastă, o dezamăgire sau un regret. Știi, în schimb, dincolo de orice îndoială, că muzica ce o asculți acum este în perfectă armonie cu sentimentele tale.

Vine ca o alinare pe moment. Dar momentul trece. Și piesa următoare începe. Și vrei înapoi. În acel moment de armonie. Așa că dai înapoi, la melodia ta. Știi că ai fi putut la fel de bine să o compui tu.

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am obișnuit să nu vorbesc despre ceea ce simt. Sentimentele mele sunt ale mele și nu cred că greșesc amarnic afirmând că pe nimeni nu interesează ce simt. Ce mai faci? e o intrebare idioata, preluată din ceva vremuri de bun simț, în care - poate - pe cineva interesa ce faci. Ce mai faci? e o întrebare decedată de mult.

Dar...

...muzica nu te întreabă Ce mai faci? Muzica îți spune ce vrei să auzi, când vrei să auzi, unde vrei să auzi. De oricâte ori. Până când în adâncul sufletului înțelegi ce trebuie să înțelegi. Muzica, deși o (dez)organizată înșiruire de sunete care mai de care mai ciudate, vibrează pe frecvența ta. De asta îmi place muzica. Uneori, o sticlă de vin și o muzică bună este cel mai bun partener. Chiar dacă e sâmbătă seară. Chiar dacă nu te lauzi cu asta pe Facebook.

Și aici am să mi-o iau, dar cred ca fiecare gen este potrivit la un moment dat pentru fiecare. De la muzica clasică și pana la manele si dubstep, fiecare rezonează cuiva exact așa cum trebuie.

Pe principiul da-i sufletului ce-ti cere, gasesc foarte important să ascultăm muzica cu care rezonam. Când ești supărat, muzică de supărare. Când ești fericit, „muzică de fericire”. Da, funcționează și pe dos. Muzica „de fericire” te binedispune dacă ești supărat, și invers. Dar, pe propria experiență, pot afirma ca e doar o chestiune de moment.

Supărarea nu pleacă niciunde. Rămâne acolo și iese ea la iveala mai tarziu. Pentru ca fericirea și supărarea se consumă. Dacă te scoți din supărare, vei reveni ulterior la ea. Până nu se consuma complet, rămâi cu datorii.

Și-atunci, când ești jos, nu vrei mai sus. Vrei acolo jos, cu muzică ce-ți oferă echilibru, acolo jos unde ești. Când ești sus, împăratul lumii, vrei să rămâi acolo. Și muzica corespunzătoare. La fel ca orice pe lumea asta, interția ne împiedică să facem „mișcări” bruște.

Dar interția nu este o forță în sine. Inerția te impiedică să faci mișcări bruște, dar încet încet, vei tinde spre un echilibru. La ruletă, cand bila este aruncată, ea face multe ture de ruletă, pentru că... interție, dar în cele din urmă se lasă și se așează în propriul echilibru. Pe 26 negru. Sau 16 roșu. Undeva. Unde vrea ea.

La fel și stările noastre. Dacă este să considerăm că uneori suntem jos, în acel loc în care, în mod normal nu dorim nimănui să fie, și uneori suntem sus, unde totul e roz și viața e frumoasă, la fel trebuie să existe și un loc neutru. Ca și o expresie facială neutră, care nu exprimă absolut nimic. Nu exprimă tristețe, fericire, spaimă, surprindere, nici măcar contemplare sau analizarea unei situații.

În mod similar, și aici vroiam să ajung defapt, există și muzica neutră. Nu știu dacă o muzică neutră e neutră pentru oricine, sau doar pentru cineva, sau pentru anumite grupuri, dar știu că există. Indiferent că sunt în culmea extazului, sau în abisul agoniei, pe mine personal o astfel de muzică mă duce exact acolo unde ar trebui să fiu. Spre echilibru. Un astfel de exemplu este Sonnentänzer feat. Novocaine - Perlenklang:

Cum mi-am dat seama? Pentru că rezonez în orice stare m-aș afla. Nu există un moment în care aș spune „Nu, n-am starea necesară pentru melodia asta.”

N-aș putea spune că este cine-știe-ce operă de artă, o partitură care va dăinui peste o mie de ani, dar - simplă așa cum este - pentru mine este... muzică neutră. Cea mai de preț. Psihologul potrivit, în orice moment. Nu ne spunem nimic, doar ascultăm. Și lucrurile nu mai par așa rele. Sau așa bune. Lucrurile par exact așa cum sunt. Lucruri.

Tu ai o astfel de muzică neutră?