Curaj!

Pe zi ce trece, sunt din ce în ce mai convins că ne cam lipsește ceva estențial. Ceva care să ne asigure o viață minunată, specială. O viață deosebită plină de realizări pe toate planurile.

Acel ceva este curaj. Nu avem curaj. Vorbesc inclusiv despre mine, dar nu numai. Foarte multe oportunități trec pe lângă noi. Pentru că nu avem curaj. Să spunem ceva, să facem ceva.

Parcă în orice fac, mi-ar prinde bine ceva mai mult curaj. La fel și celor din jurul meu. Cele mai dese întrebări de forma ”Ce-ar fi fost dacă?” mi le pun pentru că la un moment dat, nu am avut curaj să fac ceva.

Iar lipsa curajului vine dintr-o formă sau alta de frică. Frica de eșec (da chiar, ce-i ăla ”eșec”?). Frica de judecata celor din jur. Adică ”Ce-ar zice lumea?”. Frica siguranței personale. Frica de orice fel.

Una din cărțile mele preferate este Dune, a lui Frank Hebert. Și chiar îmi amintesc un pasaj, destul de pertinent:

Frica ucide mintea. Frica este moartea marunta, purtatoarea desfiintarii totale. Voi invinge frica. O voi lasa sa treaca peste mine, prin mine. Si dupa ce va fi trecut, imi voi intoarce ochiul interior si voi privi in urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi ramane doar eu. --Dune – Litania fricii

Așa că m-am decis într-o zi, acum câteva luni, să am mai mult curaj. Așa că nu mă intereseaza cum mă judeca lumea legat de ceea ce scriu. Și-aici mă refer la lumea pe care o cunosc și care mă cunoaște. Pur și simplu. Nici de ceea ce fac. Fac, pe cât pot, ce cred că trebuie făcut și ceea ce vreau să fac. În afară de noi înșine, nu deținem nimic pe lumea asta în totalitate. Nu avem nimic de pierdut dacă ne comportăm mai puțin după tiparele societății, și mai mult pe tiparul nostru, al fiecăruia.

Cred că oricine a realizat ceva măreț în viață, în oricare domeniu ar fi, a fost cineva care a dat dovadă de curaj. De perseverență. Când alții au râs, ei au mers mai departe pe drumul lor. Au avut curaj și nu s-au abătut de la visul lor. Lumea viselor împlinite este a celor care au curajul să-și urmeze visele, îndiferent de obstacole. Și aici vorbim de obstacole de natura socială. Care - în mod ciudat - par cele mai solide. Cunosc destule cazuri în care oameni și-au abandonat proiectele sau viziunea pentru că X, Y și Z au râs de el. Cred că Ghandi descrie cel mai bine pașii de a ajunge la succes...

First they ignore you, then they laugh at you, then they fight you, then you win. --Mahatma Gandhi

Da, prima dată te ignoră. Pentru că ceea ce vrei să faci este așa de neseminificativ, încăt nici n-ai avut curajul să spui cuiva. Sau n-ai găsit rostul. Apoi, râd de tine. Dacă nu poți trece peste asta, nu ajungi prea departe. Și rămâi cu regretul.

Așa că, fă-ți rost de o doză consistentă de curaj, treci de piedicile impuse de societate și mergi mai departe. Fă ceea ce ai vrut să faci. Indiferent că este următorul hit muzical, o invitație la cafea adresată vecinei sau bazele unei multinaționale. Nimeni de pe planeta asta nu are mai multe mâini, mai mulți ochi sau mai mult creier (folosit). Ziua nu are mai mult de 24 ore si anul mai mult de 365 zile. Toți trăim după câteva reguli simple și nu exista nicio scuză să te dai bătut.

Și cel mai important, fă ceea ce simți că vrei să faci! Nu te păcăli. N-are rost. Nu trăi viața altuia. Fă-ți tie pe plac. Ești cea mai importantă persoană din viața ta!

Curaj!

P.S. Poate într-o zi îmi voi face suficient curaj cât să fac aceste scrieri publice :)