Lisabona, orașul colorat

Am fost de curând în capitala Portugaliei la o conferință. Fiind prima oară în Portugalia, și având câteva ore la dispoziție pentru vizitat, nu m-am putut abține să nu hoinăresc prin vreo două-trei atracții turistice înainte de începerea conferinței.

Ce am observat încă din prima zi este că vremea este foarte schimbătoare. Aproape în fiecare zi am prins cer senin, înnorat, ploaie în toată regula și senin din nou.

Practic, locuind aici, cred că nici nu are sens să te uiți la vreme când pleci de-acasă. Poți direct să-ți iei umbrela cu tine, așa, preventiv. Privilegiu pe care eu nu l-am avut, pentru că nu mai încăpea o umbrelă în bagajul de mână cu care am mers spre Lisabona.

Al doilea lucru pe care l-am constatat este că majoritatea trotuarelor din oraș sunt din piatră cubică. Foarte alunecoasă dacă nu ești echipat corespunzător.

Asta bineînțeles se agravează rapid în combinație cu faptul că multe străzi nu sunt neapărat orizontale, și nici nu prea am văzut scări.

Concret, când faceam poza de mai sus tocmai începuse să plouă (pe cladirea din spatele furgonetei albe se vede clar) iar problema mea principală nu era că iar plouă și că n-am umbrelă, ci că nu voi mai putea sa cobor, piatra cubică devenind foarte alunecoasă iar eu nu eram dornic să mai iau încă o trântă.

Da, eram deja pățit. Încă din prima seară.

În Lisabona vezi foarte mulți turiști, în orice seară orașul e plin de oameni curioși să vadă tot ce se poate vedea, dar și de localnici dubioși care încearcă să-ți vândă... bomboane. Ca să nu zic droguri. Nu știu cât de legalizate sunt bomboanele în Portugalia, dar cu siguranță ai oferte pe alese chiar în „buricul târgului.”

Cred că Lisabona, la fel ca și multe alte capitale, este așa de mare și de diversificată, din toate punctele de vedere, încât felul în care o percepi depinde de cel ce o privește. Poți vedea lucrurile rele, sau poți vedea frumosul. Vine cumva să confirme o vorba...

We do not see things as they are. We see them as we are.

Astfel, Lisabona poate fi un oraș foarte colorat.

Poate fi un oraș viu...

Poate fi un oraș estival chiar și în luna Noiembrie...

Localurile sunt foarte primitoare, aproape peste tot este ceva pe nume Tapas, care defapt sunt niște gustări pe care le poți servi împreună cu un pahar de vin sau la o bere. Iar prețul lor variază de la gratuit la aproximativ 23 euro...

Pe langă metrou, autobuze și alte mijloace de transport în comun cu care suntem familiari, au unul pe care eu nu l-am mai văzut niciunde. Concret, dacă un firobuz și un tramvai ar face un copil, ar fi ceva de genul acesta...

Nici n-aș ști cum să-i zic. Firovai sau trambuz, cert e că merge pe șine dar are un corn pe unde se alimentează, ca un firobuz. Și este mult mai mic față de tramvaiul cu care sunt eu obișnuit.

Ce-ar mai fi de zis?

Pe latura negativă, peste tot ești avertizat să ai grijă de buzunare, vânzătorii de bomboane, și alte lucruri personale...

Am menționat că au multa piatră cubică?

Peste tot?!

Exista o strada roz, chiar prin zona centrală. Chiar îi spune Pink Street...

A se observa că deși există asfalt, vopsit în roz, trotuarele sunt tot din piatră cubică. E adevarat că întreținerea unui astfel de trotuar este minimă, dar totuși...

Piețe improvizate în corturi uriașe îți oferă o varietate de bunătăți, unele despre care nici n-am auzit vreodată.

Despre mâncare pot spune că este deosebit de gustoasă. Oriunde am fost, am cerut ceva tradițional. Am mâncat mult pește, gătit în toate felurile posibile, chiar și fructe de mare la cornet, cum în alte locuri vânzători ambulanți oferă cartofi prajiți la cornet, aici aveau calamari. Yum!

Tarte cu pui sau cu pește, într-o combinație reușită cu diverse sosuri sau amestecuri specifice. Cu o garnitură de salată, rucola sau roșii.

Și bineînțeles, cârnați cu brânzeturi. Ca la mama acasă, dar nu chiar, pentru că mama nu vorbește portugheză...

În cornetul din găletușa argintie erau chipsuri de cartofi. Multe mancăruri, inclusiv burger-ul, sunt deseori servite împreună cu chipsuri.

In rest, mi-a plăcut ca exista Uber, și e foarte ieftin. Au aceeași problemă cu taximetriștii pe care o avem și aici, dar cu toatea astea ajungi foarte ușor din punctul A în punctul B, fără să trebuiască să dai prea multe explicații sau cu emoții că-ți face turul orașului doar ca să-ți umfle nota.

Sofer Uber în al său Peugeot

Am ajuns și într-un mall. Similar cu ce gasim la noi, sunt mari, luminoase, recent împodobite de Crăciun și pline de gură-cască, așa ca mine 🙂

Cam asta fost scurta mea experiență în Lisabona. Nu știu de ce, dar dacă ar trebui să  caracterizez Lisabona într-un singur cuvânt, i-aș spune ca e colorat.

Neapărat vreau să ajung în Lisabona și vara. Sau la începutul verii, prin iunie, când încă nu este exagerat de cald. Așa mi-a recomandat un sofer Uber.